Moartea albă

Pe cât de tocit sună sintagma din titlu, pe atât este de adevarat că ne face să ne gândim la cine ştie ce tipuri de droguri tari sau expediţii în ţinuturile arctice. M-am gandit dacă să îi spun „moartea în oală” (sic!) sau „duşmanul din bucătărie” LOL, dar cred că mai aproape ar fi „inamicul alb”, deşi el poate fi şi bronzat, iar – destul de rar – prieten. Bănuiesc că aţi realizat că mă refer la dulcele zahăr cel de toate zilele, însă, presupun, că vă întrebaţi ce mi-a caşunat pe el. Ei, şi încă eu nu voi fi atât de vehement precum cei care exprimă poziţii radicale cu privire la acest subiect.

Acum, aţi băgat deja de seamă că zahărul şi „glucidele rapide” (mono-, di- şi chiar oligo-glucidele, sau ozele si ozidele pentru cei cârcotaşi) sunt în vârful piramidei alimentare, alături de toate „relele” care alunecă cel mai uşor pe gât LOL. Să fie oare la mijloc un complot împotriva noastră, a celor ce iubim îngheţata, ciocolata, prăjiturile şi alte asemenea bunătăţi, pus la cale de nutriţioniştii care au conceput piramida? Personal nu cred, şi am să vă spun şi de ce.

Zahărul, drăguţul de el, e bun şi dulce, ne dă energie destul de rapid şi se potriveşte într-o mulţime de alimente. Însă el pune cel puţin 2 mari probleme la nivel metabolic, atunci când este rafinat (vorbim de zahărul de bucătărie sau cum să îi zic, zaharoză?):
1. În cadrul procesului de rafinare, este ‚curăţat’ de toate vitaminele şi mineralele cu care este asociat în stare naturală, iar prin metabolizarea lui acesta „fură” minerale şi vitamine organismului;
2. Fără fibrele alimentare cu care este asociat în stare naturală (în speţa celuloză), zahărul trece prea repede în sânge (ceea ce numim un indice glicemic crescut) şi determină o reacţie pancreatică intensă; totul se petrece destul de rapid astfel încât pancreasul să fie suprasolicitat, iar - în faza următoare -, din cauză că energia din zahăr este cumva consumată sau stocată la rândul ei destul de repede, să dea un rebound (negativ) din cauza excesului de insulină (vă imaginaţi câtă risipă).

Există opinii conform cărora senzaţia de bine fiziologic depinde în mare măsură de nivelul constant al glucozei în sânge şi de tranzitul intestinal (ambele destul de perturbate de consumul iraţional de zahăr). S-a constatat că, dimpotrivă, administrarea de alimente cu indice glicemic foarte scăzut (cum este cazul în cadrul unor populaţii din jungla Amazonului) determină o longevitate ieşită din comun.

Vă rog să observaţi că m-am rezumat la a arăta cu vârful degetului eticheta ambalajului, fară a intra propriu-zis în conţinut (Google fie prietenul vostru dacă doriţi să aflaţi mai mult). Una din rarele situaţii în care cred ca aţi putea suplimenta consumul de zahăr este aceea în care efectuaţi eforturi prelungit aerobe, dar şi atunci începând după prima oră de efort.

Pentru cei care doresc să slabească, reamintesc faptul că excesul de insulină în combinaţie cu cel de glucide duce la depunerea excesului caloric în ţesuturi sub formă de grăsime.

Antrenamentul ciclic

Sintagma "antrenament ciclic" a fost consacrată în lumea sportului de culturişti. Contrar a ceea ce s-ar putea înţelege literal, metoda cu acest nume reprezintă o modalitate de periodizare a antrenamentului pe termen lung. Prefer utilizarea acestui generic, pentru ca medodele din teoria antrenamentului sportiv pe care se bazează sunt oarecum mai complexe şi mai "greoaie". Merită să amintesc că 'principiul solicitarilor optime si a cresterii in trepte a eforturilor' şi cel al continuităţii constituie baza antrenamentului ciclic.

Principiile specifice ale antrenamentului sportiv sunt bazate în mare măsură pe structura principiilor pedagogice. Ca şi în pedagogie, principiul continuităţii este un pilon de bază al exerciţiului fizic. Acesta implică necesitatea unei continuităţi cuplate cu o densitate săptămânală cel puţin minimă a antrenamentelor. Un antrenament per săptămână nu doar că nu foloseşte la nimic, dar are mari şanse de a fi chiar nociv.

Solicitarea optimă şi creşterea în trepte a eforturilor sunt în legătură cu principiul accesibilităţii şi individualizării din pedagogie. Pe scurt, solicitare optimă înseamnă o combinaţie echilibrată a parametrilor efortului, adică între volum, intensitate, complexitate, densitate şi durată (pe parcurs vom mai detalia). Creşterea în trepte a efortului, miezul antrenamentului ciclic, se referă la faptul că nivelul de efort nu creşte de la un antrenament la altul, ci de la un ciclu de antrenament la altul, un ciclu constituindu-se din acumulările realizate pe parcursul mai multor săptămâni.

În general, antrenamentul sportiv care vizează dezvoltarea anumitor caracteristici specifice sportului respectiv, se bazează pe ceea ce numim "supra-compensarea" biologică determinată de efort, indiferent că este vorba de calităţi motrice de bază sau de alte elemente. Efortul, prin oboseala produsă, duce la o scădere temporară, fiziologică, a capacităţii de efort. În urma metodelor de refacere, reprezentate în principal alimentaţie şi odihnă, organismul "supra-compensează" funcţiile solicitate, prin aceasta vizând adaptarea la solicitările respective. Pentru ca să aibă loc o creştere, solicitările trebuie să urmeze un anume ritm, care să permită refacerea după efort, pe de o parte, dar care să nu fie urmată de o pauză prea mare - de cealaltă parte -, fapt care ar conduce la pierderea adaptării şi pierderea beneficiilor aduse de exerciţiu fizic.

Sper că este destul de clar ce am spus până acum. Ne pregătim să vedem cum putem exersa în condiţiii optime, indiferent de sportul ales, în combinaţia potrivită a parametrilor efortului.